Tămâioasă Românească

Tămâioasă Românească este unul dintre cele populare soiuri albe aromate autohtone din care se obţin atât vinuri dulci cu potenţial foarte bun de învechire, cât şi vinuri tinere şi proaspete cu note de fructe exotice.

 

ALTE DENUMIRI

Busuioacă Albă, Busuioacă de Moldova, Beala Tamianka, Belai Muscatnai, Muscat Belai, Muscat Blanc à Petit Grains, Muskateller, Sarga Muskotally Barzsing, Tămâioasă, Tămâioasă Albă de Drăgăşani.

 

VARIETĂŢI DE STRUGURI CONFUNDATE UZUAL CU TĂMÂIOASA ROMÂNEASCĂ: MUSCAT OTTONEL.

 

ORIGINI

Tămâioasa Românească este un soi cu o tradiţie de peste 2.000 de ani în România. Cu toate că originile sale sunt incerte, este cunoscut că soiul provine din Sudul Greciei, din familia “Muscat”, unul dintre cele mai vechi soiuri din lume. În perioada Antichităţii, vinurile de tip Muscat erau cele mai apreciate de toate ţările situate în bazinul Mării Mediterane. Mai mult decât atât, atât vinurile – care în acea periodă erau transportate în amfore –, cât şi butaşii de viţă de vie erau considerate monede de schimb în practicile comerciale.

Totodată, calitatea soiului, dar şi extinderea Imperiului Roman în Europa de Est au dus la popularizarea soiului şi la naturalizarea sa în ţările unde a fost aclimatizat, fiind ulterior comercializat cu denumirea localităţii de provenienţă. În acest sens, sunt cunoscute exemplele Franţei: Muscat de Frontignan, Muscat de Lunel Blanc sau Muscat Blanc à Petit Grains. Dar şi al Spaniei (Moscatel Castellano), Portugaliei (Moscatel do Douro), Italiei (Moscato Bianco) sau Germaniei (Muskateller Gelber, Muskateller Grüner).

În România, soiul a pătruns prin intermediul coloniştilor greci şi a comerţului practicat în oraşele din porturile de la Dunăre şi Marea Neagră, care s-au dezvoltat exponenţial în perioada lui Burebista, primul rege al dacilor (82-44 î.Hr.). Tot din această perioadă, datează şi denumirea prezentă a soiului care provine din cuvântul latin thymanea, care se traduce “tămâie”, datorită caracterului aromat.

Iniţial, soiul a fost aclimatizat cu rezultate foarte bune în podgoria Drăgăşani. Fiind o parte din tradiţionalul cupaj de Drăgăşani din care mai făceau parte alte soiuri de origini dacice: Crâmpoşie, Braghină şi Gordan. Ulterior, soiul a “migrat” în podgoria Dealu Mare, unde era cupajată cu soiurile Gordin şi Băşicata, dar şi în regiunea Cotnari, unde făcea partea din asamblajul consacrat al regiunii alături de Frâncuşă, Fetească Albă şi Grasă de Cotnari.

Fiind un soi aromat şi provenind din familia Muscat, Tămâioasa Românească este foarte des confundată cu soiul Muscat Ottonel. O confuzie, ţinând că cel de-al soi a fost obţinut recent, în anul 1852, în localitatea Angers, de către Robert Moreau, prin încrucişarea dintre Chasselas şi Muscat de Saumur.

Istoria sa foarte veche în cadrul terroir-ului românesc , alături de rezistenţa în faţa invaziei filoxerei (cca. 1860) îi conferă dreptul deplin de a fi considerat un soi autohton.

 

TRĂSĂTURILE VIŢEI DE VIE

Este o plantă de vigoare medie, ai cărei struguri se coc târziu şi au acumulări mari de zahăr. Planta este sensibilă la ger (-18°C), la secetă, umiditate excesivă şi boli. Are o productivitate mică (5-8 t/ha) şi este răspândită în aproape toate podgoriile din România.

 

UNDE SE CULTIVĂ ŞI GUSTUL VINULUI

Tămâioasa Românească este cultivată pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de hectare, în special în podgoriile Drăgăşani, Mehedinţi, Ştefăneşti-Argeş, Dealu Mare, Pietroasele, Murfatlar şi Cotnari. Datorită acumulărilor mari de zahăr, se obţin vinuri aromate de desert cu potenţial de învechire foarte bun şi arome inconfundabile de fagure de miere, flori de tei şi salcâm, trandafiri albi, busuioc şi tămâie. În istoria recentă şi spre suprinderea generală, soiul a fost vinificat şi în versiunea de vin sec, impresionând prin corpul delicat, prospeţime şi arome tipice. Printre producătorii care cultivă Tămâioasă Românească cu rezultate de excepţie putem enumera Crama Oprişor, Aurelia Vişinescu Wines, Budureasca şi Casa de Vinuri Cotnari.